Duminică, 26 Iulie, 1938, în vilegiatură la Sanatoriul Maritim Bellona din Eforie

De către

22 iulie 2024

”Iată-mă-s, în ziua de Duminică, 26 Iulie, 1938, în vilegiatură la Sanatoriul Maritim Bellona din Eforie.

Într-o ordine personală, aș putea să vă fac această confesiune, și anume că, aici pe această plajă de pe Coasta de Argint, am consumat cea mai frumoasă și adevărată poveste de dragoste din tinerețea mea. Dragostea de Marea Neagră. O dragoste profundă ce nu trece, o copleșitoare obsesie trăită frumos și cu sens, imperioasă ca apa și aerul.

Grație soțului meu, căpitanul Ion Neferescu Tismana și a prietenului nostru iubit Tache Frumușanu- directorul medical al stațiunii Eforie și președintele oficiului de turism, a fost posibil ca eu, o fiică a Tismanei, ce a trăit ani buni la lumina lumânării, să mă aflu aici cu mintea, cu inima și corpul, la picioarele zeiței Bellona, într-un loc de poveste, un loc unde am fost prezentă în fiecare an începând cu inaugurarea din August, 1933 și până în buza războiului.

Așa cum acasă la Tismana, țăranii purtau nume de flori, de sfinți și de împărați creștini, tot așa pe Coasta de Argint, edificiile înălțate pe țărmul mării, purtau nume de zei. Bellona și Neptun străjuiau Plaja Grant din Eforie, iar Minerva străjuia Plaja Techirghiol-Sat. Toate cele trei sanatorii-hotel, se aflau în proprietatea Societății Mutilaților Invalizi de Război, conduse de coloneii: Mihai Văgăunescu și Mihai Gheorghiu, ambii cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul, clasa a treia, ambii invalizi de război.

Bellona a fost de departe cel mai frumos și mai și mai impozant edificiu de pe întreg litoralul românesc.

Costurile lui s-au ridicat la 20. 000. 000 lei. Matei Cantacuzino l-a gândit ca pe un vapor cu 117 încăperi, având destinații diferite pe toate cele patru etaje. Trei etaje erau destinate invalizilor de război și văduvelor de război, iar un etaj se adresa sezoniștilor vilegiaturiști. Un vapor construit cu menirea să satisfacă orice exigență, un vapor pe a cărui punte nu am visat vreodată că mă voi îmbarca.

Am păstrat mereu amintirea dimineților petrecute cu Smaranda Brăescu pe această terasă amenajată pe puntea superioară a vestitului vapor, locul unde îți luau ochii produsele de patiserie purtând pecetea fraților bucătari C & N Ionescu Gambrinus. La o cafea, la o plăcintă dobrogeană și o răcoritoare, mi-a împărtășit atât necazurile cât și bucuriile ei mărunte, cea mai faimoasă femeie a lumii din anii 30. Domnișoara Măndița Brăescu. Prietenia noastră a fost cel mai mare cadou dăruit de zeița Bellona. Ea vă este cunoscută azi, intuitiv și vizual, doar din cuvinte rostite de către cineva ce nu va obosii niciodată să mă iubească și de câteva prețioase mărturii fotografice pe care le-ați văzut deja.

Alături de Măndița am trăit magia răsăriturilor și a apusurilor de seară din acest loc special, un paradis înzestrat cu euforie mitologică și cu o irezistibilă frumusețe. Coasta de Argint.
Ne-am întâlnit și ne-am despărțit numai și numai gătite în ie. Cel mai de preț veșmânt al bunului pământ.”