Practic, la orice colţ de stradă, lumea petrecea, iar lăutarii cântau. În cafenele, în fumul tutunului, se încheiau afaceri de mii şi mii de lei, se discuta şi se preţuia zestrea miresei, se „rupeau” preţurile cerealelor ori, pur şi simplu, se făcea risipă de vorbă. Gustul pentru bani şi avuţie începea să fie din ce în ce mai dezvoltat.

Coordonatorul Muzeului Municipal din Călăraşi, Florin Rădulescu, spune că această situaţie a fost generată de faptul că în Bărăgan aveau loc tranzacţii de cereale şi era normal că acolo unde există vânzare, să fie şi aldămaş.

„Se cinstea vânzarea, iar tranzacţiile se încheieau la un pahar. Vapoarele care veneau în port, cu marinari cu tot au dus la dezvoltarea unor asemenea localuri. Aşa a ajuns să fie supranumit oraşul celor 100 de cârciumi, după ce s-a făcut o inventariere a celor care deţineau licenţă pentru un asemenea comerţ. Mai mult decât atât, în perioada comunistă au fost preluate denumirile acestor locuri, iar oamenii se orientau după cârciumi: restaurantul Poştei, Dunărea, la Frână, 5 Călăraşi, 2 Colonei, 2 Moldoveni, Pufoaica ruptă. Toate acestea constituiau , evident, şi puncte de reper. Clădirile au dispărut fizic, odată cu sistematizarea oraşului, dar în memoria colectivă s-au păstrat unele denumiri”, explică Florin Rădulescu.

mai mult la :

adevarul.ro/stiri-locale/calarasi/cum-a-ajuns-calarasiul-de-acum-2-secole-orasul-1944011.html